Ultima oră
Ei sunt mândria comunei Godinești

Tradiția prinde glas prin elevii talentați din comuna Godinești! Recent, trei dintre ei s-au făcut remarcați la un eveniment organizat în localitatea Bălești.
„Șezătoare pe stil vechi-incursiune în trecut” a fost un eveniment menit să readucă în atenția tinerei generații obiceiuri și tradiții din zona noastră, care nu ar trebui uitate. Trei elevi din Godinești au răspuns „Prezent” la manifestare, iar prestația lor a atras laude din partea comunității locale.
„Trei elevi deosebiți ai școlii noastre au participat la evenimentul „Șezătoare pe stil vechi – incursiune în trecut”, organizat de Școala Gimnazială „Antonie Mogoș”, structura Cornești, unde organizatorii au reușit să reînvie cu multă dăruire un obicei străvechi românesc.
Popescu Bălănescu Alma, Mihai Călău și Muscurici Daiana au impresionat publicul prin vocile lor puternice, expresive, dar și prin originalitatea și autenticitatea costumelor populare, aducând un strop de suflet românesc pe scenă.
Mulțumim ,gazdelor, pentru invitație , suntem onorati sa ne aflam pe lista musafirilor dvs.
Îi felicităm pe elevii noștri pentru talent, pasiune și pentru modul frumos în care au reprezentat școala noastră! Tradițiile continuă să trăiască prin copiii noștri!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Nicolae Mischie” din Godinești.
Felicitări au venit și din partea comunității din Godinești:
„Trei copiii cu care te poți prezenta, fără teamă, la orice eveniment din țară!”
Astfel de activități sunt de fiecare dată sprijinite și de autoritățile locale, care pun preț pe păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor din zona comunei Godinești.
Vizualizări: 303
