La modă

Prezentare de modă la muzeul "Constantin Brâncuşi"

O prezentare a unei colecţii de rochii de mireasă puţin mai nonconformiste a avut loc miercuri la Muzeul Naţional "Constantin Brâncuși" din Târgu-Jiu. Creatorul acestor rochii, Cristian Buză, nu este la prima colecţie. Originar din Târgu-Jiu, elev al Liceul de Arte "Constantin Brăiloiu", acesta a mai lansat o colecție vestimentară realizată din produse reciclabile.

Tânărul în vârstă de 17 ani spune că această colecţie a plecat de la dorinţa de a-şi lăsa amprenta pe aceste creaţii. "Am început să mă gândesc cum ar arăta o rochie de mireasă concepută de mine, la ideile pe care le am acum. Am vrut ca aceste rochii de mireasă să fie revoluționiste, să nu fie clasice şi să se găsească în orice magazin. Am plecat de la ideea de a aduce un plus şi de a îmi lăsa amprenta pe aceste creaţii. Am vrut să aduc ceva nou, de aici să se pornească o nouă idee a rochiilor de mireasă, nu pentru gusturile oricui", a spus Cristian Buză.

Profesoara tânărului creeator spune că acesta este foarte receptiv la sfaturi şi muncește mult, văzându-l un nume mare al modei peste câţiva ani. "Încă din clasa a IX-a a avut astfel de sclipiri. Ţine cont de orice sfat, este foarte receptiv, munceşte mult şi vrea să facă performanţă. Cu siguranţă o să ajungă un nume mare în lumea modei româneşti", a spus Cristina Cioplea, profesoara tânărului.

Vizualizări: 1,156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din La modă:

Citește și: