Ultima oră

După demisia miniștrilor PSD: Miruță vrea păstrarea „oamenilor buni” în sistem

„Nu toată lumea care este la PSD trebuie să plece acasă”, afirmă ministrul Apărării, Radu Miruță, în contextul restructurărilor administrative declanșate de ieșirea social-democraților de la guvernare. 

Declarația vine după ce miniștrii PSD și-au depus demisiile, premierul Bolojan fiind acum în plin proces de înlocuire a prefecților și subprefecților numiți politic de aceștia.

 

„De fapt, de acolo este lupta: între a merge mai departe să facem curățenia asta care a ajuns să-i facă pe unii să sângereze, că PSD nu este interesat de nici de deficit, nici de direcția în care merge România, pur și simplu a început o explozie în interiorul Partidului Social Democrat pentru că curățenia a ajuns să afecteze oamenii politici. Lucrul ăsta eu îl înțeleg, empatizez uman, dar nu pot ca responsabil de destinele unui minister să las să se desfășoare în continuare așa. Motiv pentru care decizia la USR e una foarte simplă: mergem mai departe cu această curățenie atâta timp cât societatea și România în majoritatea ei vor susține această direcție, că acolo este intersecția astăzi. Am început să facem niște pași spre a curăța făr-de-legea. S-a ajuns într-un punct în care asta doare foarte tare, s-a ajuns să țipe cei care sunt îndurerați și blocajul acum este: ne întoarcem în zona în care să se continue așa sau mergem înainte, rupem bariera și începem să curățăm mai departe. Este o decizie pe care o ia Partidul Social Democrat. Acum, nu merge vorba românească „și-n car și-n căruță”, adică destul timp Partidul Social Democrat sunt în guvern și în afara guvernului făceau opoziție. Nu merge să spui că te retragi de la guvernare, dar îți rămân în continuare oamenii acolo. Sunt și oameni buni în Partidul Social Democrat, aceia vor fi încurajați să-și facă treaba în continuare, adică nu toată lumea doar pentru că este în PSD trebuie să plece acasă, însă sunt și o grămadă de oameni care au venit acolo doar pentru că sunt membri și n-au nicio legătură cu responsabilitățile instituției respective, și aceia vor pleca acasă”, a declarat în spațiul public ministrul.

Vizualizări: 555

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: