Ultima oră
AUR Târgu-Jiu, atac la PSD și PNL

AUR pune condiții ferme pentru a negocia în criza politică actuală: 300 de parlamentari, primari aleși în două tururi și eliminarea subvențiilor. Eduard Lădaru, președintele AUR Târgu-Jiu, anticipează însă un blocaj, acuzând PSD și PNL că nu vor accepta aceste măsuri „pentru restaurarea democrației”, preferând să protejeze actualul sistem politic.
„Cele trei condiții puse de Partidul AUR sunt condiții pentru a restaura democrația în România. Pentru că, în primul rând, trebuie respectată voința poporului și anume a fost organizat un referendum prin care poporul s-a exprimat și a stabilit că Parlamentul trebuie să aibă 300 de parlamentari. În al doilea rând, ca să asiguri că voința poporului este exprimată cât mai democratic, este nevoie foarte clar de alegeri în două tururi la primari și la președinții de consilii județene. Pentru că doar așa se poate asigura un vot care să nu fie afectat de camarilele primarilor, ale președinților de consilii județene și de grupările de interese ale acestora, pentru a nu fi viciat votul. Și de aceea este nevoie de primar ales în două tururi. Iar în ceea ce privește eliminarea finanțării partidelor politice, este evident că, având în vedere dificultățile prin care trece România cu un deficit bugetar foarte mare, trebuie ca partidele politice să dea un semnal că inclusiv ele renunță la finanțarea de la bugetul public. Deci este firesc că aceste trei condiții care, repet, restaurează – dacă ar fi aprobate s-ar restaura democrația în România sau începutul, ar fi începutul restaurării democrației în România. Este foarte clar că nu vor dori aceste trei lucruri, pentru că ele nu-și doresc democrația în România, ci își doresc să fie o oligarhie în România în care firmele lor de casă să aibă de câștigat foarte mulți bani”, a declarat în presa locală, liderul AUR.
Vizualizări: 192
