Politică

Drumul expres Târgu Jiu - Deva, inclus în Master Plan

Proiectul de drum expres ce va lega municipiul Târgu-Jiu de Deva a fost inclus în Master Planul General de Transport. 

Deputatul social-democrat Mihai Weber își asumă reușita, chiar dacă suntem pe guvernare liberală.

"În urma interpelărilor făcute către ministrul Transporturilor, dar și în urma amendamentului pe care l-am depus în Parlament, în legătură cu extinderea proiectului „Drum expres Craiova-Târgu-Jiu” până la Deva, am avut câștig de cauză, proiectul fiind inclus în Master Planul General de Transport. 

În răspunsul primit la ultima interpelare făcută către ministerul Transporturilor se precizează că „proiectul ,,Drum expres Târgu Jiu - Hațeg – Deva - A1" a fost introdus în Master Plan și în Planul Investițional pentru perioada de programare 2021 - 2030. La nivelul CNAIR SA se vor întreprinde demersurile necesare pentru identificarea sursei de finanțare a acestui obiectiv de investiție”, se mai precizează în răspunsul Ministerului Transporturilor, după cum a spus Mihai Weber. 

Drumul expres Târgu Jiu - Craiova a ajuns în faza de proiect abia după zece ani de discuții politice, astfel că vom mai vorbi probabil mulți ani de drumul expres Târgu Jiu - Deva, până când se va mai face un pas.

Vizualizări: 2,023

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: