Eveniment

Doua fete din Argeș și Vâlcea, prinse la furat în Târgu-Jiu

Două tinere în vârstă de 21, respectiv 35 de ani, au ajuns în arestul poliției din Târgu-Jiu după ce au fost surprinse în timp ce căutau prin gențile unor angajate ale unui magazin de mobilă din Târgu-Jiu. Înainte de acest incident, fetele au mai comis o infracțiune de furt, la un magazin de îmbrăcăminte.

La data de 8 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiul Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 36 de ani, din localitate, despre faptul că angajatele unei societăți comerciale din municipiu, au surprins o persoană de sex feminin căutând în gențile lor personale, lăsate într-un birou.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că două persoane de sex feminin, de 21 și 35 de ani, din județul Vâlcea și Argeș, ar fi pătruns într-un birou din incinta magazinului de mobilă, fiind surprinse în timp ce căutau în gențile aparținând a două angajate, fără a reuși să sustragă bunuri sau valori.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției Târgu Jiu în vederea audierii și continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat.

Polițiștii au stabilit în urma cercetărilor că cele două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii, la data de 8 septembrie, ar mai fi comis o infracțiune de furt din altă societate comercială cu punct de lucru municipiul Târgu Jiu, de unde ar fi sustras mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzând un prejudiciu de 700 lei. Prejudiciul a fost recuperat integral și restituit societății prejudiciate.

Cele două femei au fost reținute pentru 24 ore, fiind introduse în CRAP Gorj, urmând ca în cursul zilei de joi, 9 septembrie, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.

Vizualizări: 7,931

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: