Politică

Discuția premierului cu miniștrii Energiei și Muncii - transcript

Premierul Ciucă a avut la începutul ședinței de guvern o discuție cu miniștrii Energiei și Muncii, legată de situația de la Complexul Energetic Oltenia. Vă prezentăm discuția integral, fără comentarii:

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Am să încep şedinţa de guvern de astăzi cu subiectul legat de tragicul accident care s-a petrecut în data de 17 ianuarie în cariera de la Jilţ Sud, în care și-au pierdut viața trei muncitori şi alții au fost răniți.

Am cerut, în şedința de guvern de săptămâna trecută, ca Ministerul Energiei și Ministerul Muncii să întreprindă demersurile de control și verificare a cauzelor producerii accidentului şi a condiţiilor de muncă.

Totodată, am solicitat tuturor instituţiilor statului să pună la dispoziția organelor de cercetare penală tot ceea ce este necesar, iar cei care vor fi găsiți vinovați să suporte pedepsele în conformitate cu prevederile legale. În același timp, am cerut un control detaliat în ceea ce privește respectarea normelor de siguranţă a muncii.

Pe baza raportului preliminar, care a fost transmis către Guvern de către cele două ministere, așa cum am solicitat - va avea fiecare dintre ministere la dispoziție un punct privind informarea cu datele și concluziile din acest raport - am cerut ca toți cei care au încălcat aceste norme de securitate a muncii și prevederile legale în ceea ce privește asigurarea condițiilor necesare desfășurării bunei activități în Complexul Energetic Oltenia să fie demiși sau să își dea demisia. Ca atare, domnule ministru Popescu, vă rog, să prezentați datele preliminare din raport.

Virgil Popescu: Domnule prim-ministru, în data de 17 ianuarie în jurul orei 13:00, a avut loc tragicul accident în care au decedat trei persoane și alte zece au fost rănite. Principala cauză a fost că cele două echipe care s-au deplasat de la locul reparație la sediul carierei au fost îmbarcate într-un mijloc de transport marfă, mijloc care nu putea transporta persoanele, împreună cu echipamentele; acesta s-a răsturnat într-o pantă pe un drum foarte greu de practicat de acea mașină în acea perioadă.

Trei persoane au decedat, principala cauză fiind tocmai folosirea unui autovehicul de transport marfă pentru transportul persoanelor, fără absolut nicio protecție pentru persoanele care erau în acel autovehicul.

M-am deplasat în acea seară la carieră, la Târgu Jiu. Prima măsură dispusă a fost schimbarea directorului sucursale miniere, adică cel care răspunde de toate exploatările miniere din Complexul Energetic Oltenia, a directorului carierelor unităţii miniere Jilţ, adică cele două cariere Jilţ Sud unde s-a întâmplat accidentul și Jilţ Nord, precum și a șefului carierei Jilţ Sud. Corpul de control a venit imediat la Complexul Energetic Oltenia și a încheiat raportul preliminar.

În data de 23 ianuarie am cerut, așa cum ați spus și dumneavoastră, schimbarea din funcție a ultimilor doi membri ai directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO), a directorului general domnul Burlan și a domnului Negru. Acest lucru s-a produs prin eliberarea acestora din funcție în urmă cu două zile de către consiliul de supraveghere.

De asemenea, s-au constatat deficiențe în cadrul CEO, deficiențe pentru care s-a dispus remedierea. Gradul de uzură al mașinilor și durata de viață de peste 40 de ani a majorității mașinilor care sunt folosite în CEO arată că nu se poate asigura fără îmbunătățiri  funcționarea corectă a carierelor. Am dispus extinderea controlului pentru toate achizițiile de la CEO în paralel cu verificarea programelor de investiții, modul de plată a furnizorilor și termenelor de plată.

Drumurile - și vorbim de drumurile care nu se modifică, acolo unde sunt benzi staționare - ar trebui făcute în mod profesionist, ar trebui să fie pietruite, nu ar trebui spălate de ploi, devenind astfel impracticabile. Trebuie văzut ce investiții s-au făcut pentru aceste drumuri, pentru că este destul de clar că accidentul s-a produs în acea zonă, unde drumurile trebuia să reziste intemperiilor.      

Nicolae-Ionel Ciucă: Domnule ministru, doresc și dispun ca toate contractele de achiziții de la CEO să fie verificate și să fie identificate motivele pentru care aceste contracte de achiziții nu au asigurat condițiile necesare normale pentru desfășurarea activității în interiorul complexului și în special în carierele de exploatare a cărbunelui.

Virgil Popescu: Desigur, domnule prim-ministru, acesta este și ordinul de serviciu care a fost semnat pentru echipa de control care derulează controlul cu privire la toate achiziții, nu numai la drumuri. Vrem să vedem tot ce s-a întâmplat acolo.

Am cerut schimbarea din funcție a directorului Direcției Comerciale și responsabililor de achiziții, pentru că trebuie văzut și cum au fost întocmite caietele de sarcini. Am cerut schimbarea din funcție a tuturor celor responsabili de reabilitarea drumurilor din cadrul Direcției de Investiții, pentru că, așa cum am mai spus, o altă cauză era starea proastă a drumurilor și se putea evita această tragedie, daca drumul era în regulă.

Am solicitat, de asemenea, schimbarea coordonatorului activității de protecție și securitate în muncă, pentru ca securitatea muncii care era formal făcută; dacă ar fi fost urmărita si bine făcută, nu am fi avut această tragedie    

De asemenea, am considerat că este o gravă eroare de management ceea ce s-a întâmplat ca șeful de tură pe tura căruia s-a întâmplat această tragedie să fie promovat șef de carieră, odată cu schimbarea șefului de carieră, și am cerut, evident, eliberarea acestuia din această funcție.

Nu e normal să pui pe cineva, pe tura căruia s-a întâmplat această tragedie, șef peste toată cariera. Alte două persoane au fost identificate în nota preliminară a corpului de control - șeful de sector, șeful de secție -, direct implicați în activitatea de monitorizare a autovehiculelor cu sarcini de efectuare prestație în ziua accidentului.

Am solicitat noilor membri ai directoratului și Consiliului de supraveghere să remedieze de urgență condițiile de transport persoane cu sprijinul ITM-ului. La aceasta oră, este în procedură de verificare tot parcul auto închiriat și completarea acestuia ca să poată fi funcțional în condiții de siguranță.

Minerii merg în carieră cu autovehicule; 29 din cele 48 închiriate sunt la momentul de față apte pentru a reintra în lucru, iar Complexul Energetic Oltenia suplimentat cu alte 14 mijloace de transport din dotarea acestora, mijloace care nu sunt 6x6 dar sunt 4x4, dar pot intra în momentul de față tocmai pentru a transporta minerii la fronturile de muncă.

De aceea, am cerut ca, în termen de maxim 15 zile, directoratul Complexului Energetic Oltenia să vină la aprobat cu un plan clar de investiții privind exploatarea în siguranță a obiectivelor, asigurarea echipamentelor necesare de protecție a muncii pentru personalul din exploatare, efectuarea transportului personal în condiții de siguranță, precum și orice alte măsuri necesare.

Vrem să vedem și de ce buget este vorba. Sunt convins că, la nivelul Complexului Energetic Oltenia, nu se pune problema că nu există resurse financiare. Eistă aceste resurse financiare și vă anunț că din aceste 15 zile au trecut deja 7, deci mă aștept ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să prezinte directoratul acest plan și mă voi asigura apoi prin consiliul de supraveghere că măsurile sunt îndeplinite.

Activitatea corpului de control, așa cum am spus, va continua și este extinsă la absolut toate achizițiile pentru a vedea și monitoriza exact contractele de achiziții și ceea ce s-a întâmplat acolo. Pe scurt, acestea sunt principalele fapte care s-au întâmplat și principalele măsuri care au fost luate rapid la fața locului tocmai pentru a veni în întâmpinarea oamenilor și a îmbunătăți condițiile de muncă din carieră. Mulțumesc!

Nicolae-Ionel Ciucă: Domnul ministru Budăi, dacă, pe linia siguranței muncii, aveți de adăugat ceva?

Marius Budăi: Mulțumesc frumos, domnule prim-ministru! De adăugat foarte multe nu sunt, am pus și la dispoziția Ministerului Economiei acest raport preliminar. Menționez că este raport preliminar din cauza faptului că am mai solicitat documente și încă nu ni s-au pus la dispoziție.

Ceea ce noi am constatat în primă fază și am și aplicat o acțiune a fost că, imediat după producerea evenimentului, perimetrul nu a fost asigurat şi au apărut niște modificări acolo, starea de fapt a fost modificată și am considerat că s-au alterat urmele lăsate de autoutilitară. În rest, ce a părut frapant pentru noi este că imediat după acest eveniment, în data de 23.01, când a fost acea grevă spontană, imediat ne-am deplasat la fața locului și am atașat și poze la raportul preliminar, am vazut  mașini cu cauciucuri deteriorate și tot în condiții care nu erau tocmai propice acestui transport.

În data producerii accidentului, imediat după apelul la 112, s-a prezentat echipa de la ITM Gorj, în data de 18.01 am luat decizia să mai suplimentez cu o echipă de la nivel central, de la Inspecția Muncii, de aici, de la București. Restul, sunt toate trecute acolo.

De precizat că, de-a lungul timpului, din 2016 până acum, s-au efectuat 158 de controale cu 210 măsuri și au fost aplicate amenzi în valoare de 436.000 de lei, amenzi care, în totalitate, au fost contestate la instanță.

Până în prezent, în proporție de 95%, Inspecția Muncii a câștigat toate aceste amenzi în instanță, deci lucrurile constatate de noi și măsurile date încă din 2018, privind transportul de persoane, s-au dovedit și în instanță că au fost cereri reale. Am sistat, așa cum v-am informat, transportul cu autovehicule neomologate, până la remedierea lor sau până la înlocuirea cu alte autovehicule.

Nicolae-Ionel Ciucă: Vă solicit ambilor miniștri ca, în ședința de lucru de săptămâna viitoare, să îmi prezentați termenul prin care împreună vă veți asigura de verificarea și implementarea tuturor măsurilor necesare în întreg Complexul Energetic Oltenia, dar și în celelalte structuri unde trebuie să urmărim modul în care se îmbunătățesc condițiile de muncă și securitatea în muncă. De asemenea, activitatea va fi extinsă în toate unitățile de producție a energiei electrice subordonate Ministerului Energiei. Deci, aștept ca, săptămâna viitoare, să-mi prezentați termenul pe care vi-l asumați, astfel încât să avem asigurată punerea în aplicare a acestui plan.

Și, desigur, continuăm activitățile prin care, împreună, veți pune la dispoziția organelor de cercetare penală, așa cum am spus, toată documentația necesară, astfel încât cei vinovați să suporte rigorile legii. Vă rog, domnule ministru!

Marius Budăi: Bănuiesc că solicitarea este îndreptată mai mult către Ministerul Energiei, pentru că noi, Ministerul Muncii, constatăm și lăsăm măsuri. Implementarea nu ține de noi.

Nicolae-Ionel Ciucă: Sigur că da.

Marius Budăi: Mulțumesc!

Nicolae-Ionel Ciucă: Dar cum împreună ați reușit să identificați toate aceste aspecte, asta nu presupune că nu continuați colaborarea.

Marius Budăi: Punem la dispoziția Ministerului toate rapoartele, așa cum le-am pus și în raportul preliminar, toate procesele verbale.

Nicolae-Ionel Ciucă: Este foarte bine. Vă mulțumesc!

Virgil Popescu: Domnule ministru, să știți că am dispus deja și am transmis către toate companiile din industria energetică, să facă o evaluare a vulnerabilităților și riscurilor cu privire la locurile de muncă, pentru că astfel de tragedii nu trebuie să se mai întâmple. Îmi doresc să nu ne uităm numai la zona minieră, să ne uităm și în alte domenii, pentru că, practic, riscurile trebuie reduse la minim, chiar eliminate dacă se poate. Iar cu Misterul Muncii am lucrat foarte bine, ei sunt experți pe domeniul securității-muncă și ne-am coordonat pe aceste controale.

Nicolae-Ionel Ciucă: Este foarte bine, doar că este un pic târziu și avem nevoie ca toată lumea să conștientizeze responsabilitatea pe care o au cu privire la îmbunătățirea condițiilor de muncă și-n mod specific securitatea în muncă, indiferent unde își desfășoară activitatea.

Vizualizări: 2,049

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: