Politică

Ponta acuză statul că a cheltuit un milion de euro să îl ancheteze

Fostul deputat de Gorj, Victor Ponta, a anunțat că va cere expertiză, pentru a afla cât a cheltuit statul român cu ancheta împotriva lui, într-un dosar în care a fost achitat.

Fostul premier a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit mită în valoare de 200.000 de euro de la Sebastian Ghiță prin diferiți interpuși.

Presupusa sumă ar fi fost folosită de Ponta pentru a finanța vizita fostului premier britanic Tony Blair, tradusă de opoziția de atunci ca un plus de capital electoral care ar fi urmat să-l ajute pe fostul premier în cursa pentru prezidențiale.

Prin urmare DNA Ploiești a dispus punerea sub sechestru a unui imobil deținut de Ponta la vremea respectivă evaluată la 200.000 de euro.

„Eu am stat 8 ani la Înalta Curte mi-au ridicat sechestrul săptămâna trecută și a zis procurorul de ședință ”da da suntem de acord cu ridicarea sechestrului pentru că fost pus ilegal. O să fac un lucru, plătesc din banii mei o expertiză financiar contabilă din care să rezulte câți bani a cheltuit statul român, percheziții, avocați, judecători, grefieri, săli de ședință pentru dosarul meu care a dus în final la achitarea tuturor, dar nu că s-au prescris faptele, achitarea a fost pe faptul că n-am făcut nimic ilegal, și o să văd cât este suma.

Eu cred că s-au cheltuit peste un milion de euro și o să întreb cine plătește, aia o să cer, dar nu să mi-o plătească mie, să o plătească statului român că este din taxele mele ale tale ale românilor.

În state precum Germania sau America, prima dată când un procuror cheltuie un milion de euro și ia achitări, în America sau în Germania se duc prima oară și îi iau lui banii. Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel asta zicea, ai cheltuit banii, ”Ce a ieșit? L-ai prins, nu? Dar de ce nu l-ai prins, că a fugit, nu, pentru că au zis judecătorii că sunt eu prost atunci dă banii înapoi”, a declarat Victor Ponta în cadrul podcastului EVZ Capital.

În anul 2016, Direcția Națională Anti-Corupție a anunțat că procurorii de la Serviciul teritorial Ploiești au dispus începerea urmăririi penale și i-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile pe Victor Ponta și pe Sebastian Ghiță.

„Ca urmare a primirii foloaselor necuvenite constând în plata sumei de 220.000 euro necesară obținerii de capital electoral pentru Ponta Victor Viorel şi pentru formaţiunea politică reprezentată de către acesta, conform înțelegerii avute, Ghiţă Sebastian Aurelian a fost confirmat, de către preşedintele partidului, Ponta Victor Viorel, drept candidat al partidului, în cadrul unui colegiu electoral din județul Prahova”, este una din acuzațiile care i-au fost aduse fostului premier.

 

Vizualizări: 578

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: