Ultima oră

De ce a fost reținut un gorjean de 66 de ani

Un bărbat de 66 de ani din comuna Săulești a fost reținut de polițiștii gorjeni după ce ar fi încălcat un ordin de protecție emis de instanță și l-ar fi amenințat cu moartea pe bărbatul în favoarea căruia fusese dispusă măsura.

Incidentul s-a petrecut în satul Bibești, din orașul Târgu-Cărbunești.

„La data de 21 iulie 2026, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați direct de un bărbat de 50 de ani, din satul Bibești, orașul Târgu-Cărbunești, cu privire la faptul că o persoană a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 17:15, un bărbat de 66 de ani, din comuna Săulești, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de incinta unui magazin din satul Bibești, unde își desfășoară activitatea persoana protejată, încălcând, astfel, măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu-Cărbunești, la data de 3 iulie a.c..


De asemenea, în timpul incidentului, aceasta l-ar fi amenințat cu moartea pe bărbatul protejat prin ordinul de protecție.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare.

În continuarea cercetărilor, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

Vizualizări: 157

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: