Ultima oră
Cula Glogovenilor, redeschisă după reabilitare

Unul dintre monumentele istorice importante ale Gorjului a fost readus în circuit după lucrările de reabilitare. Cula Glogovenilor, din comuna Glogova, a fost inaugurată la sfârșitul acestei săptămâni.
Monumentul, inclus în patrimoniul național, păstrează o legătură importantă cu istoria locului și cu Tudor Vladimirescu, care a administrat pentru o perioadă moșiile familiei Glogoveanu.
"Culele Gorjului reprezintă adevărate bijuterii arhitecturale, pe care avem datoria nu doar să le protejăm, ci și să le punem în valoare. De aceea, Consiliul Județean Gorj va iniția, alături de colegii primari, demersurile necesare pentru realizarea unui circuit turistic al culelor din Gorj, un proiect prin care ne dorim să reunim aceste monumente într-un traseu coerent și atractiv, pe care să îl promovăm atât la nivel național, cât și internațional", a transmis Anca Bordușanu, vicepreședintele CJ Gorj.
La eveniment a fost prezent și deputatul Claudiu Manta, care a insistat sâmbătă și asupra valorii pe care monumentul o are dincolo de arhitectura sa.
„Cula din comuna Glogova nu este doar o clădire veche, este un loc ce povestește un capitol din istoria românilor. Acest loc este legat de numele lui Tudor Vladimirescu, care a administrat, pentru o vreme, moșiile familiei Glogoveanu”, a precizat Manta.
Deputatul consideră că restaurarea unor asemenea obiective trebuie dublată de preocuparea pentru păstrarea și valorificarea lor pe termen lung.
„Avem datoria să păstrăm astfel de locuri și să le transmitem mai departe, pentru că patrimoniul nu înseamnă doar trecut, ci și responsabilitatea noastră față de viitor”, a mai transmis Claudiu Manta.
Vizualizări: 76



