Ultima oră

Se schimbă traseele autobuzelor și troleibuzelor din Târgu Jiu

Modificări importante pentru călătorii Transloc! Începând de luni, 16 noiembrie, cinci linii de transport public din Târgu Jiu vor circula pe trasee modificate, ca urmare a închiderii temporare a străzii Unirii pentru lucrările de investiții.

 

Potrivit Primăriei Târgu Jiu, sunt vizate liniile 10, 4, 3, 3P și 3D, care deservesc zonele Dedeman, 9 Mai, Preajba, Vărsături și Drăgoeni.

 

Una dintre cele mai importante schimbări este anularea stațiilor din zona Complexului Comercial Unirii (Gârdu), pe toată perioada restricțiilor.

 

Pentru deplasarea spre ieșirea din oraș, călătorii vor putea urca și din stațiile Comisariat, Piața Centrală și Piața Prefecturii.

 

La intrarea în oraș, vor fi utilizate stațiile Liceul Economic, nou-înființată, Casa de Cultură și Piața Centrală.

 

Pe sensul de plecare din zona 9 Mai spre Drăgoeni, Preajba și Vărsături, autobuzele vor fi deviate prin străzile Nicolae Titulescu, Republicii, Siretului, bulevardul Constantin Brâncuși, Traian, Tudor Vladimirescu și Gheorghe Tătărăscu, înainte de a ajunge pe Calea București.

 

La întoarcere, traseele vor trece prin Tudor Vladimirescu, Traian, Constantin Brâncuși, Siretului, Republicii și Nicolae Titulescu.

 

Linia 10, care leagă zona Dedeman de Coloană și ANL, va urma un traseu similar în zona centrală, cu modificările corespunzătoare capetelor de linie.

 

Noile trasee vor rămâne valabile pe durata închiderii circulației pe strada Unirii. 

Vizualizări: 95

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: