Anchetă

Cu droguri lângă școală

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Gorj pentru trafic de cocaină. Doi dintrei ei au fost prinşi în flagrant delict când vindeau circa 55 de grame de cocaină, în apropierea unei şcoli din Târgu Jiu.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Gorj, au prins în flagrant delict două persoane, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 55 de grame de cocaină, în apropierea unei unităţi de învăţământ din municipiul Târgu Jiu.

Ulterior, au fost făcute trei percheziţii domiciliare, la persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, fiind descoperite şi ridicate 152 de grame de cocaină, două pistoale cu aer comprimat şi două terminale mobile, şi au pus în executare 3 mandate de aducere.

”În cauză, s-a reţinut că, începând cu luna martie a anului 2024, doi tineri, de 16 şi 17 ani, şi un bărbat, de 43 de ani, ar fi deţinut, transportat şi comercializat cocaină, în judeţul Gorj, în schimbul a 350 de lei/gram”, arată sursa citată.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Gorj le-au reţinut pentru 24 de ore pe cele trei persoane implicate, pentru săvârşirea trafic de droguri de mare risc în formă continuată, urmând ca acestea să fie prezentate Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Gorj, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj şi o echipă canină din cadrul Centrului Chinologic ”Dr. Aurel Greblea” Sibiu.

 

Vizualizări: 889

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: