Social

Continuă deszăpezirea pe Transalpina 

Utilajele continuă deszăpezirea pe Transalpina. Drumarii au reușit să îndepărteze zăpada de pe un fir din zona Rânca până la granița cu județul Vâlcea. Se intervine, de asemenea, și dinspre Obârșia Lotrului, din județul vecin. 

 

 

Drumarii spun că șoseaua va fi deschisă mai devreme față de anii trecuți pentru că nu mai este zăpadă atât de multă, dar nu au înaintat un termen pentru că totul depinde și de vreme, și de ce vor întâlni pe traseu. 

 

”Continuă activitatea de îndepărtare a zăpezii de pe DN 67C, pe sectorul închis circulației rutiere dintre Rânca și Obârșia Lotrului. Se acționează cu o autofreză dinspre Obârșia Lotrului și o autofreză dinspre Rânca, dar si cu două încărcătoare frontale și un utilaj cu lamă și material antiderapant. Depunem toate eforturile pentru a deschide circulația rutieră într-un timp cât mai scurt dar fără a face compromisuri în ceea ce privește siguranța participanțiilor la trafic. După îndepărtarea zăpezii se vor înlocui indicatoarele și parapetele deteriorate astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții normale”, a transmis Călin Cosmin, directorul regional al DRDP Craiova.

 

În continuare, drumarii fac apel la turiști să nu se aventureze pe traseul închis pentru că se pun în pericol.

Vizualizări: 411

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: