antiVirale

Comercianții, așteptați la Festivalul Murelor. Înscrierea e gratuită!

Gorjenii sunt așteptați pe 6 și 7 iulie la Roșia de Amaradia, unde va avea loc a doua ediție a Festivalului Murelor, organizată de Cooperativa agricolă Valea Amaradiei Catalunya.

Intrarea va fi liberă pentru toți comercianții interesați. Artiștii își vor începe programul încă de vineri, de la ora 13.00, iar după lăsarea serii va fi petrecere cu foc de tabără.

Sâmbătă dimineața va fi o întâlnire a producătorilor, comercianților, procesatorilor și consumatorilor de mure, degustarea acestora, prezentarea plantațiilor din zonă, după care petrecerea va continua până târziu în noapte.

Pe parcursul celor două zile se va organiza un campionat de minifotbal (5+1) la care vor participa echipele ce se vor înscrie. Există posibilitatea campării cu rulote sau corturi, paradă cu biciclete , motociclete, ATV-uri, auto 4X4.

“Așteptăm participarea producătorilor agricoli, meșteri populari, comercianți, restaurante, parcuri de distracții, artiști (soliști, instrumentiști, pictori, oratori, sculptori, etc..)”, au transmis organizatorii.

Pentru data de 7 august și-au anunțat prezența Grupurile folclorice de copii Nedeia Novaci, Izvorașul Săcelu, Ciobănașul Crasna, solistul Ionuț Ratcu de la Școala Populară de Artă Tg. Jiu, instrumentistul Călin Cotorcea de la Școala de Artă Ștefan Săvoiu Vaideeni, soliști locali și sunt așteptați și alții care vor reuși să rupă din timpul lor pentru a prezenta talentul pe care îl au.

Pe toată perioada festivalului, atmosfera va fi întreținută de taraful de muzică populară Relu& Ela Lătărețu.

Vizualizări: 951

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: