antiVirale

Coloana Infinitului, în aperitivul de pe masa europenilor

Liderii europeni, care au participat zilele trecute la summit-ul Comunității Politice Europene din Republica Moldova, au fost serviți joi cu „bucate tradiționale, reinventate”. Potrivit bucătarilor, care sunt atât din România, cât și din Republica Moldova, „au fost selectate doar produse locale, care se găsesc pe teritoriul țării”.

 

Astfel, aperitivul pregătit a constat în mămăliguță cu brânză și smântână, dar și sarmale în formă de croissant, au relatat agențiile de presă. Pe lângă acestea, invitații au primit și o tocană de vinete, cu trei opțiuni de fel principal, iar garnitura a fost un morcov și o țelină, care au avut forma „Coloanei Infinitului” a lui Constantin Brâncuși.

 

Aproape 50 de lideri europeni s-au reunit joi, 1 iunie, în Republica Moldova, o ţară mică care urmăreşte de cel mai aproape războiul din Ucraina şi care trăieşte cu frica unor manevre destabilizatoare ale Moscovei, relatează AFP.

Vizualizări: 466

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: