Politică

Cîțu și Voiculescu, acuzați în dosarul vaccinurilor

DNA a solicitat, joi, ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Oana Mihăilă, ambii de la USR. Procurorii îi acuză de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul se referă la achiziția vaccinurilor anti-COVID în timpul pandemiei.

Potrivit procurorilor, „La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite".

Procurorii cred că au fost luate prea multe vaccinuri: "În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”.

Este evident că, și dacă cei trei vor fi găsiți vinovați, paguba de peste un miliard de euro nu va fi acoperită.

Vizualizări: 1,466

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: