Ultima oră
Cer lefuri mai mari pentru mineri. Ce invocă!

Complexul Energetic Oltenia a reușit să vândă energie pentru anul viitor la prețuri care au ajuns și la 1.000 de lei/MWh. O conjunctură favorabilă pentru companie, dar care ridică și o întrebare pentru angajați: dacă energia se vinde atât de bine, vor crește și salariile celor care o produc?
Sindicaliștii pregătesc deja revendicările pentru noul contract colectiv de muncă și cer ca încasările să se reflecte și în veniturile minerilor și energeticienilor.
Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, a declarat la Radio Infinit că aceste cifre le dau speranțe minerilor: „Faptul că s-a vândut energie peste pragul de 1.000 de lei este un lucru îmbucurător și ne dă speranțe pentru viitor”, afirmă liderul sindical.
Jan Popescu susține că retragerea treptată a grupurilor energetice pe cărbune a contribuit la creșterea prețurilor și critică modul în care au fost promovate investițiile în energia regenerabilă.
„Vedem cu toții scumpirile din viața de zi cu zi, în timp ce lefurile noastre au fost limitate de o lege păguboasă”, spune Jan Popescu, care consideră că legislația ar trebui modificată pentru a permite negocieri salariale corespunzătoare.
Vizualizări: 254
