Social

Centru de socializare pentru vârstnicii din Rovinari

Un centru de socializare destinat exclusiv persoanelor vârstnice a luat ființă la Rovinari. Este vorba de proiectul ”Bunicii Comunității”, în valoare de peste 2.7 milioane lei, ce va fi implementat de primăria Rovinari și care se va derula până la finalul anului 2023. 

Beneficiari ai serviciilor oferite de centru vor fi 165 de vârstnici cu risc de excluziune socială din comunitate, dintre care 90 de femei. Scopul proiectului este de a reduce numărul de persoane care aparțin grupurilor vulnerabile, prin furnizarea unor servicii sociale.

”Bunicii comunității” este un proiect care își propune să schimbe viața seniorilor din orașul Rovinari printr-o serie de activități. ”Vârstnicii vor putea socializa și participa la activități menite să le îmbunătățească calitatea vieții în cadrul primului ”Centru de zi de socializare și petrecere a timpului liber”, înființat în orașul Rovinari. Astfel, sunt așteptați alături de noi în acest proiect 165 de seniori din comunitate, cu vârsta peste 65 de ani, dornici să se rebranșeze la viața socială a comunității, să se distreze și să uite de singurătate”, au transmis reprezentanții primăriei Rovinari. 

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Pe perioada de desfășurare a proiectului, toți participanții vor beneficia de trei excursii de o zi, de activități de dans, jocuri, ateliere de creație, ateliere de pictură, culinare, culturale, istorice și de terapie ocupațională prin arte. Mai mult decât atât, primii 30 cei mai activi membri vor merge într-o excursie de patru zile la mănăstirile din Moldova.

De asemenea, în cadrul proiectului se vor desfășura o serie de parteneriate care să sprijine pe termen lung bunăstarea și calitatea vieții persoanelor vârstnice. Și pentru ca seniorii să participe activ la viața socială a comunității, ei vor fi implicați în acțiuni de voluntariat care le vor întări spiritul comunitar, simțul civic și responsabilitatea. 

Vizualizări: 1,533

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: