Ultima oră

Ce părere are Manu Tomescu despre directoratul CEO?! 

Fostul lider sindical, Manu Tomescu lansează critici fără precedent la adresa conducerii Complexului Energetic Oltenia, catalogând actualul directorat drept cel mai slab din istoria companiei, în urma deciziei de a opri activitatea excavatoarelor de la Cariera Roșia începând cu 1 aprilie. 

Măsura, care vizează înlocuirea alimentării directe pe bandă a Termocentralei Rovinari cu transportul cărbunelui prin intermediul autovehiculelor din alte unități miniere, este văzută de fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari ca o dovadă de management defectuos ce pune în pericol eficiența producției de energie pe bază de lignit.

“Cel mai praf directorat și, aici, îi confirm și eu, deși cel mai slab n-a existat. Eu am avut 33 de ani de activitate numai în minerit și energie, în toată vechimea mea eu n-am pomenit directorat mai slab cum este acum. Ați văzut colegii de la Roșia. Ați văzut cu ce se confruntă, acum. Și să vă spun ce se întâmplă, acolo. Deci, oprești tu excavatoarele la cea mai performantă carieră, cea mai mare? Adică performantă, poți să vorbești de performanță poate în termeni subiectivi,  dar este cea mai mare. Asta-i o certitudine, că este cea mai mare carieră minieră pe care o deține CE Oltenia.(…) Știți ce au făcut directoratul, acolo? Și-mi spun oamenii: au oprit excavatoarele. Vă dați seama? Au oprit excavatoarele, deși aveau front de lucru în față, nu mai trebuia plătit, nu mai trebuia nimic. În contextul în care termocentrala Rovinari nu are cărbune. Are de pe o zi pe alta, pentru că la Tismana le-au făcut praf, știți că s-au dărâmat malurile, pentru că au mers cu excavatoarele numai în cărbune și automat, nerespectând monografia de exploatare, s-au prăbușit malurile. Deci, acolo e praf. Așa, la Pinoasa, la fel s-a întâmplat. Acum, ce s-au gândit ei și eu îi cred pe colegii de la Roșia că spun că e un lucru premeditat ăsta, cu intenție, pentru că, în aceste zile, se fac, am înțeles că se fac caiete de sarcini să aducă de la Motru cărbune şi de la Jilț. Și întreb eu, oare cine deține aceste firme care vor aduce cărbunele? Dacă tu spui că, domnule, energia produsă pe cărbune are cost ridicat și trebuie să reducem costurile, păi cum le reduci, mă, frate, tu, pe moment ce închizi o carieră care poate să aducă pe bandă mult mai ieftin și aduci pe transport care-i crește costul de exploatare al cărbunelui și implicit costul megawattului, poate îl dublează? Înțelegeți? Pe moment ce aduci cu firmă de transport. Nici nu-i eficient și e mai scump”, a declarat Manu Tomescu, în presa locală.

Vizualizări: 718

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: