Ultima oră

Mesajul Dianei Șoșoacă pentru politicienii străini

Diana Șoșoacă a avut un mesaj pentru politicienii străini și liderii europeni cărora le transmite să nu se mai amestece în alegerile din țara noastră. 

 

„Nu aveţi nici un drept şi nici o competenţă să vă implicaţi şi să influenţaţi alegerile unui popor care s-a săturat să i se tot spună ce să facă şi care de 35 de ani, în fapt de peste 200 de ani, tot primeşte lecţii nesolicitate de nimeni pe motiv că alţii ştiu mai bine decât el ce are de făcut.

 

Fac un apel către puterile străine şi către politicienii din alte ţări care se îngrămădesc în aceste zile să influenţeze alegerile din România, unii la vedere, prin declaraţii, alţii prin manevre ascunse de ochii publicului: nu vă mai amestecaţi în alegerile din România! Din cauza voastră avem alegeri lovite de nulitate absolută, lovituri de stat după lovituri de stat, anularea statului de drept român, anularea Constituţiei României. Dacă tot vă plac atât de mult candidaţii noştri, luaţi-i la voi în ţară şi puneţi-i să candideze pentru voi!

 

Nu ştiţi voi, politicienii străini, cu ce se confruntă românii! Nu ştiţi în ce situaţie limită este România, nici prin ce trece poporul român, pus să aleagă mereu între două rele şi să decidă mereu care ar fi cel mai mic rău şi asta tot din cauza voastră, pentru că non stop trimiteţi serviciile secrete pe teritoriul nostru, îi infiltrați în partidele noastre, în Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia noastră. În fapt, tot ceea ce se întâmplă în România este opera voastră. Sunteţi cei mai mari inamici ai României!”, a spus președinta SOS România.

Vizualizări: 102

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: