Ultima oră
Cine mai pleacă de la CEO de luna viitoare

Restructurările masive de la Complexul Energetic Oltenia nu ocolesc nici fostele nume mari din conducere.
Daniel Burlan se numără printre cei aproximativ 1.500 de salariați care vor părăsi unitatea luna viitoare, după ce postul său a fost desființat în urma unei reorganizări interne. Deși i s-a oferit o alternativă în sectorul de producție, acesta a refuzat oferta, fiind blocat momentan și de imposibilitatea de a ieși la pensie
“Dacă ar fi fost un proces de restructurare pentru personalul care este pensionabil într-o anumită perioadă, fără niciun fel de problemă aș fi acceptat să plec, pentru că și eu, în perioada următoare, voi îndeplini criteriile. Pe legea nouă… o să vedem. Eu am un dosar de pensie depus la Casa de Pensii, care a fost refuzat, deci aș fi vrut să ies la pensie. Am depus o contestație în instanță și o să vedem ce stabilește instanța. Este normal ca dintr-o companie să plece cei care vor avea un venit și să lase locul celor care nu au o perspectivă a unui venit”, a declarat Daniel Burlan, la Gorj Online.
Vizualizări: 149
