Social

Cabanierii cer redeschiderea Transalpinei mai devreme. Răspunsul drumarilor!

Peste o sută de semnături a strâns petiția inițiată de cabanierii din Rânca prin care s-a cerut redeschiderea Transalpinei la 1 Mai. Cei care au afaceri în turism se plâng că drumul ținut închis nu le aduce bani. În replică, drumarii atrag atenția că deszăpezirea nu se va putea face atât de repede.

 

Cabanierii vor ca șoseaua să fie curățată de zăpadă și turiștii să o poată tranzita deja în vacanța de 1 Mai și de Paște. “Nu numai cei care avem stână sau pensiuni în stațiunea Rânca și Novaci, dar toată lumea își dorește să se deschidă Transalpina la 1 Mai”, a spus Mărioara Băbu, care deține un popas celebru pe Transalpina.

 

De partea cealaltă, drumarii spun că o astfel de intervenție ar veni cu riscuri pentru cei care vor intra cu utilajele pe traseu. Așa că e puțin probabil ca șoseaua să fie deschisă atât de devreme în acest an. „Zăpada este foarte mare pe acest sector de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului. Nu putem asigura siguranță angajaților noștri care vor intra primii și chiar dacă aceștia vor reuși să deschidă, după aceea sunt foarte mari riscurile de producere a unei avalanșe și punem în pericol participanții la trafic”, a transmis Cristi Tudor, reprezentant al Direcției de Drumuri și Poduri Craiova.

Vizualizări: 437

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: