Actualitate

Burlan spune că toate utilajele vor fi reparate în 6-8 ani

Șeful Complexului Energetic Oltenia a vorbit luni la o emisiune despre starea precară a utilajelor din carierele miniere. “Utilajele nu au mai fost reparate cu personal specializat, de la firme specializate, din anul 2013. Acesta este și un motiv pentru care starea tehnică a utilajelor nu este una foarte bună”, a spus Daniel Burlan. 

Președintele Directoratului CE Oltenia susține că toate utilajele vor fi reparate: “Nu putem să pregătim toate utilajele într-un an - doi, dar într-o perioadă de până la 6 - 8 ani, utilajele vor fi toate reparate”.

Reparațiile ar urma să se facă pe viitor cu firme specializate. “Cea mai bună soluție este ca aceste reparații curente, anuale, să se facă cu societăți care au dotarea necesară, personal specializat, care asigură garanție și calitate”, a spus Daniel Burlan.

Salariații se plâng că nu au nici șaibe prin cariere, iar astfel de investiții în excavatoarele de mare capacitate au tot fost promise în ultimii ani. Compania se va concentra pe utilajele din carierele care vor funcționa și după 2026. “Vom începe în acest an un program de modernizare a utilajelor care vor funcționa și după 2026”, a spus Burlan, adăugând că faptul că utilajele sunt în funcțiune se datoarează personalului de la unitatea de mentenanță a companiei.

Vizualizări: 4,337

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: