Politică

Funcționarii de la sat, stimulați să rămână în cadrul primăriei 

Funcționarii și personalul contractual din cadrul primăriei comunei gorjene Peștișani primesc înapoi banii cheltuiți cu naveta la locul de muncă. Consiliul Local a aprobat, în ședința din 24 noiembrie, decontarea contravalorii cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care își au domiciliul și localitatea unde se află locul de muncă al acestora, respectiv comuna Peștișani. 

În proiectul de hotărâre, autoritățile locale susțin că, în ultimii ani, multe persoane cu experiență profesională din alte localități și-au manifestat dorința de a lucra în cadrul primăriei, fiind necesară o astfel de măsură mai ales că ”legislația actuală a plafonat salariile bugetarilor neputând acorda creșteri salariale sau sporuri și pentru a putea stimula, în continuare, acești salariați să parcurgă o distanță foarte mare, zilnic, cu costuri foarte mari până la locul de muncă”. 

Decontarea contravalorii cheltuielilor cu naveta a fost aprobată doar pentru salariații care au domiciliul în alte localități. Sumele aferente vor fi decontate din bugetul local al comunei Peștișani. 

O astfel de măsură a fost luată și în alte localități din Gorj, precum Novaci sau Mătăsari. 

Vizualizări: 879

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: