Actualitate

Burlan: Din păcate, nu avem atât cărbune

Au fost prețuri bune la energie în aceste zile de caniculă, ceea ce a însemnat o gură de oxigen pentru Complexul Energetic Oltenia. “Din păcate, nu avem atât cărbune, cât să putem produce mai mult”, a spus la o emisiune Daniel Burlan, managerul companiei.

Acesta a explicat și de ce. “Toate carierele din CEO ajunseseră la o maturitate în 2012, iar în perioada 2012 - 2017, chiar 2018, ca urmare a faptului că nu s-au mai făcut exproprieri, s-au închis treptat. În anul 2018, aproape toate carierele erau închise”, a explicat Burlan.

Nici acum, în 2021, situația nu este foarte bună. “Începem redeschiderea carierelor. La ora aceasta, singura carieră care funcționează cu toate utilajele este Roșiuța, care știm că a obținut hotărârea de guvern de scoatere din domeniul silvic a unor suprafețe”, a mai spus Burlan.

La Cariera Roșiuța, a fost nevoie ca salariații să pornească un excavator și să amenințe că extind ilegal frontul de lucru, pentru ca guvernul să aproape hotărârea de guvern. Din păcate, nu peste tot a existat această determinare a oamenilor, dispuși să riște tot pentru a avea în continuare de lucru. Blocajul a venit ca urmare a presiunilor făcute de unele organizații așa-zis ecologiste, atât în instanțele de judecată, cât și la guvern, pentru a nu fi permisă extinderea carierelor miniere.

Vizualizări: 5,311

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: