Politică

Bolojan, măsurat degeaba la București. Nu candidează!

Președintele Consiliului Județean Bihor, liberalul Ilie Bolojan, spune că „nu se pune problema” să candideze la Primăria Capitalei, relatează Bihoreanul. El a fost inclus de PNL în sondajele pentru potențiali candidați liberali pentru București.

Întrebat dacă știa despre acest sondaj, Bolojan a răspuns: „Nu”.

De asemenea, întrebat dacă are de gând să candideze pentru Primăria Capitalei, Bolojan a răspuns: „nu se pune această problemă”.

Potrivit unui sondajul INSCOP comandat de PNL, Bolojan este cotat la 22% intenţie de vot, la egalitate cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris News.ro.

Pe primul loc se află fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, cu 34%. Numele lui Ilie Bolojan, unul din liderii PNL cu cea mai bună imagine, a fost adus în discuție pentru a ocupa diverse funcții, inclusiv de minstru sau premier.

 

Vizualizări: 1,009

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: