Eveniment

Bătut în curtea rudelor sale

Un bărbat de 47 de ani, din comuna gorjeană Bolboși, a ajuns pentru 24 de ore în arest, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Acesta a avut un conflict cu un tânăr din Timiș, venit în vizită la sora sa. “La faţa locului s-au deplasat polițiștii care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit faptul că între apelant și bărbatul reținut a avut loc un conflict, pe fondul unor jignirii aduse de acesta din urmă surorii apelantului. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că bărbatul față de care au fost luate măsuri preventive a pătruns, fără drept, în curtea vecinei sale, lovindu-l pe apelant, care încercând să se apere l-a lovit, la rândul său, pe agresor”, transmite IPJ Gorj.

Ambii au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și lovire sau alte violenţe.

Bărbatul de 47 de ani va fi prezentat astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

 

Vizualizări: 1,321

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: