Eveniment

Accident în Defileu, pasageră la spital

A fost accident duminică pe Defileul Jiului, la ieșirea din județul Gorj. 

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 49 de ani, din municipiul Lupeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția municipiului Petroșani către municipiul Târgu-Jiu, la intrarea pe podul ce face trecerea peste râul Jiu a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în fața sa.

Ulterior a ricoșat într-un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 49 de ani, din municipiul Târgu Jiu. 

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei, pasager in autoturismul condus de bărbatul din municipiul Târgu Jiu, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. 

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a precizat IPJ Gorj.

Vizualizări: 2,733

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: