Eveniment

Au furat să se facă frumoase

Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgu Jiu au pus ieri în executare un mandat de aducere față de o femeie, în vârstă de 34 de ani, din comuna Buzulești, județul Dolj, care, la data de 29 decembrie 2023 a sustras mai multe produse cosmetice dintr-un centru comercial din municipiu, în valoare de aproximativ 5.300 de lei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar în urma activităților operative desfășurate de polițiști, aceștia au identificat mai multe persoane bănuite, în identitatea a trei femei, cu vârste de 23, 34 și 35 de ani, din județele Dolj și Mehedinți și au găsit o parte din bunurile sustrase, care au fost restituite societății comerciale.

Față de acestea, a fost extinsă urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, iar în baza probatoriului administrat în cauză, față de femeia în vârstă de 34 de ani, a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.

Vizualizări: 983

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: