La modă

Alimente care ne ajută să dormim mai bine

Melatonina este un hormon pe care corpul îl produce în mod natural și este responsabil în primul rând de reglarea ciclului natural de somn. Întrucât secreţia de melatonină are loc pe timpul nopții, persoanele care suferă de insomnie pot dezvolta un deficit de melatonină. Din fericire, soluția pentru a stimula producerea de melatonină în corp se află la îndemâna tuturor, prin consumul și introducerea în dieta zilnică a anumitor alimente. 

 

Nucile, migdalele, fisticul și caju sunt adesea considerate a fi alimente benefice pentru îmbunătățirea calității somnului. Deși cantitățile pot varia, nucile conțin melatonină, precum și minerale esențiale, cum ar fi magneziu și zinc, care sunt esențiale pentru organism. Rezultatele unui studiu1 clinic au arătat că administrarea de suplimente ce conțineau melatonină, magneziu și zinc în cazul adulților care sufereau de insomnie, a condus la un somn mai calitativ și mai odihnitor.

Cireșele reprezintă o altă sursă de melatonină la îndemână în acest sezon, ce pot ajuta organismul în reglarea somnului. În timpul celor zece luni ale anului, când cireșele sunt în afara sezonului, cele uscate, dar și sucul de cireșe (fără zahăr) pot fi înlocuitori buni. Cercetătorii recomandă consumarea acestora cu o oră înainte de culcare.

O altă sursă de melatonină este ovăzul, una dintre cele mai bune cereale care pot îmbunătăți calitatea somnului. Ovăzul este bogat în vitamina B6, o vitamină anti-stres și melatonină. În plus, ovăzul este bogat atât în ​​calciu, cât și în magneziu, două minerale care ajută la îmbunătățirea somnului.

Studiile arată că melatonina prezentă în bere are proprietăți antioxidante și neuroprotectoare. Acest hormon poate fi găsit în diferite alimente precum fructele și legumele, dar și în băuturile fermentate precum berea și vinul. 

 

Vizualizări: 726

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din La modă:

Citește și: