Eveniment

Adolescent decedat în accident

Un tânăr de 16 ani a murit într-un accident care a avut loc azi-noapte pe DN 67D Rasovița, din comuna Lelești.

Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiști a reieșit că un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67D, din direcția Runcu către Târgu Jiu, într-o succesiune de curbe, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un gard.

În urma impactului, conducătorul auto și trei pasageri, cu vârste de 19 ani, din comuna Runcu, respectiv de 14 ani și 17 ani, ambii din comuna Runcu, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De asemenea, un alt pasager, un tânăr de 16 ani, din municipiul Târgu Jiu, aflat în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor de intervenție, a fost supus manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Vizualizări: 1,708

Alte articole din Eveniment:

Citește și: