Actualitate

Acord istoric pentru închiderea centralelor pe cărbune

Miniștrii Energiei din țările bogate, din Grupul celor Șapte (G7), au ajuns la un acord pentru a-și închide centralele pe cărbune din țările lor până în 2035 cel târziu, într-un pas semnificativ către tranziția de la combustibilii fosili către alte forme de energie.

 

"Avem un acord pentru a înceta utilizarea cărbunelui în prima jumătate a anului 2030... este un acord istoric”, a declarat ministrul britanic pentru Securitate Energetică și Net Zero, Andrew Bowie, arată news.ro.

 

În prezent, potrivit datelor furnizate de Transelectrica, centralele pe cărbune din România, de exemplu, asigură circa 8% din energia produsă în țara noastră: aproximativ 700 de MW. Hidrocentralele și eolienele sunt pe primele două locuri, asigurând peste 60% din energia produsă. Acordul semnat de G7 înseamnă trecerea la energie nepoluantă, dar în prezent România n-a pus mare lucru în locul cărbunelui. 

 

Și luăm exemplul județului Gorj, unde se închid termocentralele, dar nu sunt gata încă investițiile ce ar trebui să înlocuiască lignitul. Parcurile fotovoltaice și un grup pe gaze ar trebui să înlocuiască energia pe cărbune asigurată de Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune. 

 

Surse diplomatice italiene au declarat că reuniunea s-a încheiat un acord tehnic. Diplomații din țările G7 - Italia, Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Canada și Japonia - au discutat problema până duminică seara, înainte de începerea reuniunii ministeriale. Acordul marchează un pas semnificativ în direcția indicată anul trecut de summit-ul COP28 al Națiunilor Unite privind clima, pentru o tranziție de la combustibilii fosili, dintre care cărbunele este cel mai poluant.

 

”Ajută la accelerarea trecerii investițiilor de la cărbune la tehnologia curată, în special în Japonia și, mai larg, în întreaga economie asiatică a cărbunelui, inclusiv China și India”, a declarat Luca Bergamaschi, membru cofondator al oinstitutului de cercetări italian ECCO, pe X. Italia a produs anul trecut 4,7% din electricitatea totală prin cele șase stații rămase pe cărbune. În prezent, Roma plănuiește să-și închidă centralele pe cărbune până în 2025, cu excepția insulei Sardinia, unde termenul limită este 2028, scrie profit.ro.

 

În Germania și Japonia, cărbunele are un rol mai mare, ponderea energiei electrice produsă de combustibil fiind în 2023 mai mare de 25% din total. Anul trecut, sub președinția Japoniei, G7 s-a angajat să acorde prioritate pașilor concreti către eliminarea treptată a producției de energie pe bază de cărbune, fără a indica un anumit termen limită.

Vizualizări: 892

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: