Ultima oră

Accident la Roșiuța

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Roșiuța a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, de 48 de ani, din localitatea Cătunele, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Roșiuța, din direcția orașului Motru către Târgu Jiu, ar fi virat la stânga și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 39 de ani, domiciliat în comuna Ciuperceni, care circula în aceeași direcție și se angajase în depășirea primului autoturism, fiind proiectat în gardul unei locuințe.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto de 48 de ani și a unei pasagere din celălalt autoturism, în vârstă de 16 ani, ambele fiind preluate de ambulanță și transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 395

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: