Anchetă

A vrut să oprească activitatea unei cariere miniere

Un cetățean din Motru încearcă, fără succes, să oprească extinderea unei cariere miniere a Complexului Energetic Oltenia pe terenul lui. Judecătoria Motru i-a respins cererea de ordonanță președințială, pe motiv că o speță similară a fost judecată anul trecut și aceeași cauză nu poate fi judecată de două ori.

Gorjeanul are patru suprafețe de teren pentru care posedă acte de cadastru și carte funciară, terenuri afectate de CE Oltenia prin lucrări miniere de exploatare a cărbunelui. “Aceste terenuri fac parte din suprafața totală de 69.523 mp pe care pârâta nu le-a achiziționat deși, se află în perimetru de licență la sud de drumul Lupoița, refuză să le achiziționeze fapt ce rezultă din prețul derizoriu oferit conform Procesului verbal de negociere din 11.05.2022 prin care pârâta recunoaște că aceste terenuri au fost și vor fi afectate de excavatorul E02, act prin care se propune un preț de 4,50 lei/mp teren extravilan și 5,50 lei/mp teren intravilan”, este unul din argumentele prezentate de proprietarul terenului în instanță. 

Omul spune că, deși a atras atenția conducerii UMC Motru de mai multe ori, continuă exploatarea cărbunelui pe terenul său. “Procedând la ocuparea și exploatare în mod abuziv a acestor suprafețe de teren proprietatea sa, fără a exista un act prin care să intre în posesia acestor terenuri consideră că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială pentru a se dispune măsuri vremelnice fără de care dreptul său de proprietate s-ar pierde iar producerea unui prejudiciu este iminent”, se arată în documentul de la instanță.

Doar că judecătorii nu au intrat pe fondul problemei. Au acceptat apărarea CE Oltenia, cum că o cerere similară a fost judecată anul trecut și există autoritatea de lucru judecat. “Efectul negativ al autorității de lucru judecat corespunde necesității respectării principiului securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluția definitivă dată de instanța de judecată unui litigiu să nu mai fie pusă în discuție, precum și necesității evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii cu privire la aceeași stare de fapt”, a comunicat Judecătoria Motru, care a respins cererea de ordonanță președințială.

 

Vizualizări: 6,710

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: