Eveniment

A tăiat un arbore din fondul național. Condamnare!

Un bărbat de 35 de ani din comuna gorjeană Polovragi este bun de plată după ce a tăiat un arbore din fondul forestier național. Magistrații Judecătoriei Novaci l-au condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.500 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.

Fapta a avut loc în vara anului 2018. Bărbatul a fost surprins de polițiști în timp ce fasona un arbore de esență fag, nemarcat de organele silvice. Acesta avea asupra sa motofierăstrăul cu care tăiase copacul. 

 ”În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 21.08.2018, în jurul orelor 13:40, inculpatul s-a deplasat în fondul forestier național aparținând Ocolului Silvic Polovragi, respectiv în punctul numit (…) cantonul nr. 6 Curmătură, U.P. III, u.a. 213, de unde, prin folosirea unui fierăstrău mecanic, a tăiat de pe picior un arbore din specia fag, cu diametrul la cioată de 60 cm şi volumul de 3,9 m.c., fără ca arborele respectiv să fi fost marcat anterior de către organele silvice, faptă prin săvârșirea căreia a fost creat un prejudiciu fondului forestier național în cuantum de 1915,98 lei, ce depășește de 9,81 ori preţul mediu a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”, se arată în documentul de la instanță. 

Fiind ascultat în calitate de inculpat a spus că nu el a tăiat arborele. A declarat că în ziua respectivă a plecat de la locuința sa și a mers în pădure pentru a colecta resturi de exploatare forestieră. A precizat că la un momentdat a observat un arbore căzut la sol și a început să-l fasoneze cu intenția de a-l transporta acasă.

”În mod evident declarația inculpatului din cursul urmăririi penale referitoare la faptul că nu a tăiat arborele respectiv, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, din declarațiile celorlalți martori ascultați în cauză reiese faptul că cioata prezenta tăietură proaspătă”, se mai arată în hotărârea Judecătoriei Novaci. 

Magistrații novăceni l-au obligat să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În plus, acesta va trebui să obligă plătească către stat suma de 800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Bărbatul are la dispoziție 10 zile de la comunicare pentru a ataca hotărârea pronunțată de Judecătoria Novaci în data de 7 februarie. 

 

Vizualizări: 2,103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: