Eveniment

A intrat cu motocicleta într-un parapet

Un bărbat din Rovinari a ajuns miercuri la spital, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier. Băut fiind, acesta a intrat cu motocicleta pe care o conducea într-un parapet de pe marginea drumului. 

Accidentul a avut loc pe drumul județean, în localitatea Fărcășești. ”Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 46 de ani din orașul Rovinari, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 674B Fărcășești, din direcția Fărcășești-Rovinari, a pierdut controlul asupra direcției de mers intrând în coliziune cu un parapet situat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului vehiculului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru investigații suplimentare”, a anunțat IPJ Gorj. 

Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma testării a rezultat o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acum, rovinăreanul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

 

Vizualizări: 1,912

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: