Ultima oră
A furat curent de la vecină, cu două fire trase de la contor. Condamnat la peste doi ani de închisoare

Un bărbat din Gorj a ajuns din nou în atenția judecătorilor după ce și-a alimentat locuința cu energie electrică printr-o instalație clandestină. Potrivit sentinței Judecătoriei Târgu Cărbunești, acesta a tras două conductoare de la instalația electrică a unei vecine și le-a folosit pentru a consuma energie fără ca aceasta să fie înregistrată de contor.
Fapta a fost descoperită în urma unui control efectuat la un imobil dintr-o localitate din Gorj, în iulie 2023. Reprezentanții companiei de energie au observat o intervenție neautorizată la instalația de alimentare și au chemat poliția.
Anchetatorii au stabilit că, în zona contorului, fuseseră montate două conductoare electrice care traversau distanța până la locuința bărbatului. Instalația fusese realizată astfel încât să permită alimentarea cu energie electrică fără ca întreaga cantitate consumată să fie înregistrată de echipamentele de măsurare.
Bărbatul și-a recunoscut fapta
În timpul anchetei, inculpatul a recunoscut că el a făcut legătura ilegală. Acesta le-a spus anchetatorilor că a luat cablul de la locuința sa și s-a deplasat la imobilul vecinei, unde l-a conectat la firele de curent aflate în zona contorului.
Potrivit declarației sale, motivul pentru care a recurs la această soluție ar fi fost situația materială precară și problemele de sănătate, care nu i-ar fi permis să se racordeze legal la rețeaua de energie electrică.
În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut din nou fapta și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată.
Instanța a stabilit că acesta se face vinovat de trei infracțiuni: furt de energie electrică, modificarea fără drept a componentelor instalației energetice și executarea sau folosirea unei instalații clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
Pentru furt, judecătorii au stabilit o pedeapsă de 9 luni de închisoare. Pentru modificarea fără drept a instalației energetice a primit 6 luni de închisoare, iar pentru folosirea instalației clandestine, încă 9 luni de închisoare.
Prejudiciu de peste 21.000 de lei
Compania de energie s-a constituit parte civilă în proces și a solicitat recuperarea prejudiciului. Potrivit sentinței, suma stabilită de instanță este de 21.095,42 de lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice, taxe și servicii, precum și costurile aferente branșamentului.
Judecătoria Târgu Cărbunești a admis acțiunea civilă și l-a obligat pe bărbat să achite întreaga sumă.
Numai că problemele sale cu justiția nu se opresc aici.
Avea deja o condamnare și fusese liberat condiționat
Judecătorii au constatat că noile infracțiuni sunt concurente cu alte fapte pentru care bărbatul fusese condamnat în 2024, la o pedeapsă rezultantă de un an și șase luni de închisoare, în regim de detenție.
El fusese privat de libertate începând cu 8 mai 2024 și fusese liberat condiționat la 19 martie 2025.
Instanța a anulat liberarea condiționată și a refăcut calculul pedepselor, după care a stabilit o nouă pedeapsă rezultantă de 2 ani și 2 luni de închisoare, în regim de detenție.
Din această pedeapsă va fi scăzută perioada deja executată, respectiv intervalul 8 mai 2024 – 19 martie 2025.
Judecătoria a dispus ca, după rămânerea definitivă a sentinței, să fie emis mandatul de executare a pedepsei.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea și plata prejudiciului de peste 21.000 de lei, bărbatul trebuie să achite și 550 de lei cheltuieli judiciare.
Sentința a fost pronunțată la 8 septembrie 2026 și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vizualizări: 70
