Diaspora

A ajuns după gratii dintr-o eroare judiciară

O româncă stabilită în Spania a trecut prin zile de groază când a fost arestată din greșeală și trimisă după gratii deși nu avea nici o vină. 

Aceasta a mers la poliție pentru o problemă personală, intenționând să reclame furtul motocicletei sale. Acolo polițiștii spanioli au reținut-o și astfel a ajuns după gratii în ciuda faptului că era nevinovată de nimic, fiind vorba doar de o eroare judiciară. Femeia a fost confundată cu o suspectă de comiterea unei infracțiuni. „Mirela Stoian (38 de ani) locuiește în Almuñecar, iar recent a reclamat că i-a fost furată motocicleta. De acolo a ajuns în duba poliției, iar apoi a petrecut 6 zile după gratii. Aceasta a fost confundată cu o altă femeie, originară tot din România, căutată pentru furt”, a relatat Diaspora Madrid.

Femeia a fost acuzată pe nedrept că ar fi profitat de un permis de ieșire din închisoare, în Palma de Mallorca. Avocata ei a declarat că datele personale ale clientei sale au fost incluse greșit în ordinul de arest dar eliberarea nu a fost ușoară și femeia a fost nevoită să rămână șase zile după gratii.

Ulterior, după eliberare, un judecător și-a cerut scuze și a pus totul pe seama unei erori de calculator, după cum a precizat avocata femeii. 

Vizualizări: 1,596

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Diaspora:

Citește și: