Social
„Ziua Porților Deschise” la ISU Gorj

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj se alătură, și în acest an, evenimentelor dedicate Zilei Internaționale a Reducerii Riscului de Dezastre, sărbătorită anual pe 13 octombrie. Această zi are scopul de a crește gradul de conștientizare al populației privind importanța prevenirii și reducerii riscurilor asociate situațiilor de urgență.
Pentru a marca acest eveniment, joi, 10 octombrie, toate subunitățile ISU Gorj își vor deschide porțile pentru public, în cadrul activității „Ziua Porților Deschise”. Vizitatorii vor avea ocazia să cunoască îndeaproape tehnica și mijloacele de intervenție utilizate de salvatorii profesioniști în misiunile de stingere a incendiilor, salvare și acordare a primului ajutor.
Totodată, pompierii gorjeni vor desfășura acțiuni de informare preventivă în incinta Shopping City Târgu Jiu, unde vor distribui materiale educative și vor oferi sfaturi practice privind comportamentul corect în fața diferitelor tipuri de riscuri. Activitățile sunt adresate tuturor categoriilor de vârstă, cu un accent deosebit pe copii, în vederea formării unei culturi a siguranței încă de la vârste fragede.
Prin aceste acțiuni, ISU Gorj dorește să transmită un mesaj clar: „Un copil informat devine un adult responsabil!”
Vizualizări: 95