Politică

Weber, despre drumul expres: „Nimeni și nimic nu poate opri investiția!”

Nimeni nu poate opri realizarea drumului expres! Este noua asigurare venită de la deputatul Mihai Weber, care a și făcut demersuri de-a lungul anilor pentru ca acest proiect să se materializeze. În tot acest timp, opoziția bătea toba că nu se va realiza niciodată, asta în loc să se alăture și să facă front comun cu toții, fiindcă e cea mai importantă investiție din județul Gorj din ultimele decenii.

Deputatul Mihai Weber a anunțat că județul va avea o nouă perspectivă de dezvoltare odată ce va fi materializat acest proiect.

„Această investiție e ca un scripete care ridică Gorjul pe un palier al vizibilității. Orice localitate s-a dezvoltat pe lângă un drum care are potențial. Gorjul are un potențial uriaș. Și turistic, și cultural, și economic, dar neexploatat la capacitatea maximă. Sunt atâtea forme de turism în Gorj care nu pot fi dezvoltate decât având o rețea de drumuri de mare viteză”, a declarat deputatul Mihai Weber.

 

Deși unii politicieni locali s-au grăbit să acuze că drumul nu va fi făcut vreodată, iată că demersurile sunt la stadiul de licitație. În această săptămână, au fost depuse și ofertele pentru lotul 6 din acest proiect, un tronson de 20 de kilometri, care pornește de la Târgu Jiu, până la Târgu Cărbunești. Dacă până acum, nimeni nu vedea realizabilă investiția, la acest moment totul pare intrat în linie dreaptă. 

„Este proiectul meu de suflet. Foarte mulți se îndoiau de finalizarea acestei investiții. Am înghițit foarte multe răutăți și invidii, dar am mers mai departe pentru că satisfacția e uriașă acum având în vedere că nimeni și nimic nu poate să oprească această investiție care are tot ce îi trebuie, de la ofertanți, care sunt consorții, firme internaționale mari până la finanțare”, a mai spus Mihai Weber, la Radio Infinit.

Vizualizări: 2,157

Alte articole din Politică:

Citește și: