Politică

Vrea să lege strategia Gorjului de planul de restructurare a CE Oltenia

Consiliul Județean Gorj a răspuns marți unor critici exprimate de politicieni, cu privire la faptul că nu a fost finalizată Strategia de Dezvoltare a judeţului Gorj. Potrivit CJ Gorj, această strategie este legată de Planul Teritorial pentru Tranziţia Justă (PTTJ), care la rândul lui depinte de Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Acesta din urmă este din august anul trecut în analiza Comisiei Europene, dar nimeni nu știe când va fi aprobat și în ce formă.

Consiliul Judeţean spune că strategia de dezvoltare va fi supusă dezbaterii publice cel târziu în luna august. 

"Până cel târziu în luna august 2021, Strategia de dezvoltare a județului Gorj 2021-2027 va fi supusă procesului de dezbatere publică și aprobată, în paralel cu elaborarea Planului Teritorial pentru Tranziție Justă (PTTJ), document obligatoriu pentru accesarea Fondului pentru o Tranziție Justă.

Ținând cont de faptul că strategia de dezvoltare județeană trebuie să fie complementară și să existe o sinergie cu toate documentele de planificare existente la nivelul județului Gorj, se impune ca aceasta să integreze și obiectivele PTTJ, document care are ca dată orientativă de finalizare - iunie 2021, termen care însă poate fi respectat doar în condițiile aprobării planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia", se arată în comunicatul CJ Gorj.

Până în acest moment, pentru realizarea strategiei de dezvoltare au fost consultate 2085 de persoane. "Au fost distribuite un număr de 2232 chestionare și au fost completate un număr de 2085 chestionare, fiind finalizată activitatea de analiză a situației existente prin prelucrarea datelor și formularea concluziilor relevante, în urma consultării actorilor locali", informează CJ Gorj.

Vizualizări: 1,780

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: