Actualitate

Vrea amânarea închiderii Carierei Husnicioara

Cariera minieră Husnicioara a Complexului Energetic Oltenia este prevăzută pentru închidere la finalul anului viitor, în timp ce Cariera Lupoaia ar mai putea funcționa câteva luni și în 2024.

Liderul minerilor de la Cariera Husnicioara, Paul Constantinescu, crede că și închiderea acestui perimetru minier ar putea fi amânată. “Aici este o nemulţumire a noastră. S-ar fi putut face o derogare legat de cariere, inclusiv de Cariera Husnicioara, poate sunt subiectiv. Sunt anumite cariere care ar putea să funcţioneze şi care ar putea scoate zăcâmântul, în condiţiile în care avem tot ce ne trebuie şi personal calificat, utilaje”, a spus Paul Constantinescu.

Liderul sindical se teme că societatea va ține ritmul cu închiderile de capacități de producție, fără să poată pune la timp ceva în loc. “Pentru asta trebuie o analiză şi am cerut şi companiei să facă o analiză serioasă cu fiecare lucru pe care o să-l facem în următorii ani, cu paşi mărunţi, dar siguri. (...)De aceea trebuie făcută o analiză serioasă cu privire la perspectivele următorilor ani. Până în anii 2025-2026 să mergem în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi capacităţi, urmând ca treptat să se introducă şi alte situaţii. Dar ele trebuie făcute etapizat, nu peste noapte”, a mai spus liderul sindical la Radio Infinit.

Vizualizări: 1,820

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: