Actualitate

CEO nu poate închide grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni 

Complexul Energetic Oltenia are contracte încheiate pentru producția grupurilor 3 Rovinari și 7 Turceni de anul viitor. 

Potrivit managerului Daniel Burlan, Transelectrica a cerut deja menținerea în funcțiune a acestor grupuri. “Nu se va putea pune problema închiderii acestor grupuri. Legea decarbonizării spune clar că aceste grupuri pot să funcționeze la solicitarea Transelectrica, prin ordin de ministru. Transelectrica deja, la începutul acestei săptămâni, ne-a trimis o scrisoare prin care ne solicită ca aceste grupuri să nu fie retrase din fucțiune, urmând ca noi să înștiințăm ministerul”, a spus Burlan.

Nu este clar dacă este nevoie și de un accept al Comisiei Europene.

Potrivit legii decarbonizării, “Capacitățile energetice pe bază de huilă și lignit rămase disponibile la 31 decembrie 2021 se scot din exploatare treptat și se pot trece în rezerva tehnică la dispoziția dispecerului energetic național, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, după cum urmează:a) până la sfârșitul anului 2022, 660 MW de capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit; b) până la sfârșitul anului 2025, alte 1.425 MW de capacități de producție de energie electrică pe bază de lignit rămase; c) până cel târziu la sfârșitul anului 2032, capacități suplimentare de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă de 1.140 MW”.

Aceeași lege menționează că “Trecerea în rezerva tehnică se face prin ordin al ministrului de resort, la solicitarea operatorului național de transport și sistem, în baza analizei de adecvanță elaborate de către acesta”.

 

Vizualizări: 3,299

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: