Actualitate

Voucherul de vacanță pentru mineri nu se pierde. Se transformă!

Tichetul de vacanță, în valoare de trei mii de lei, nu se pierde. Se transformă! Mai concret, banii vor fi recuperați de mineri și energeticieni pentru că vor fi notați în alt capitol în bugetul de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia, astfel încât salariații să-și poată primii suma tăiată prin ordonanța trenuleț.

 

Informația a fost făcută publică de președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu.  Acesta a mai dezvăluit că bugetul companiei a trecut deja de Consiliul de Supraveghere și trebuie aprobat și de viitorul ministru al Energiei.

„Bugetul de venituri și cheltuieli a fost aprobat de Consiliul de Supraveghere. Și AGA l-ar fi avizat, urmând ca la numirea unui nou ministru, să fie aprobat și de domnul ministru. După discuția pe care am avut-o la București în prezența domnului ministru, acei bani pe voucherul de vacanță îi vom regăsi în alt capitol. Acest lucru e cel mai important. Odată, acești 3.000 de lei”, a spus Jan Popescu.

 

Sindicaliștii așteaptă aprobarea bugetului și de către Ministerul Energiei ca să poată începe și negocierile pentru noul act adițional al contractului de muncă.

 

„Întreaga comisie de negociere a transmis Directoratului că trebuie să găsească soluții să creștem și veniturile nu numai cu acei bani pe voucherul de vacanță. Minerii și energeticienii și-au făcut datoria față de țară când a fost nevoie de ei și acum vor să fie respectați și ei. Veniturile noastre, ale minerilor și energeticienilor trebuie să crească. De aici plecăm indiferent cine va conduce Ministerul și Guvernul”, a mai spus la Radio Infinit Jan Popescu.

Vizualizări: 1,637

Alte articole din Actualitate:

Citește și: