Ultima oră
Acces gratuit la analize medicale pentru depistarea unei boli grave

Mii de persoane vor avea acces gratuit la servicii de screening pentru cancerul colorectal! Anunțul a fost făcut de managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Accentul se va pune pe prevenție.
Dumitru Vienescu a subliniat că totul va fi posibil cu ajutorul unui program coordonat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Astfel, viața a numeroși pacienți va putea fi salvată!
„Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a lansat pe 22 octombrie 2025 Programul Regional de Prevenţie, Depistare Precoce, Diagnostic şi Tratament Precoce al cancerului colorectal Sud-Vest Oltenia (ROCCAS 4), pe care-l va coordona în următorii patru ani în parteneriat cu Asociaţia Mereu pentru Europa.
În următorii patru ani, peste 25.000 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia vor avea acces gratuit la servicii de screening pentru cancerul colorectal, iar peste 31.000 de locuitori vor fi informaţi şi educaţi cu privire la importanţa depistării precoce. Proiectul se adresează locuitorilor din Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi, cu o atenţie specială pentru cei care trăiesc în zone unde drumul către medic este adesea prea lung”, a transmis Dumitru Vienescu.
Vizualizări: 434