Actualitate

Vor să blocheze și exploatarea grafitului

Un ONG de mediu, Asociația Kogayon, a întocmit și transmis documentația pentru introducerea unei suprafețe de 635,58 km pătrați de arie protejată în patrimoniul UNESCO. Limita teritorială a ariei protejate, la nord-vest de localitatea Vaideeni, se apropie până la circa 5 kilometri de mina de grafit de la Baia de Fier, arată antena3.ro.

Cu toate că legea definește clar geoparcul ca fiind arie protejată, Asociația Kogayon a obținut alt răspuns de la Ministerul Mediului, prin intermediul Prefecturii Județului Vâlcea.

„Statutul de geoparc internațional UNESCO nu este arie protejată, nu impune restricții și nu creează obligații guvernamentale”, se spune în document.

Conform documentelor oficiale, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, instituție publică în subordinea Ministerului Mediului, a cărei misiune este administrarea unitară și eficientă a ariilor naturale protejate și conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, este „parte activă în procedurile de obținere a actelor de reglementare pentru proiectele care interferează cu arii naturale protejate, fiind nevoie de avizul acesteia”. Specialiștii Agenției au explicat, pentru Jurnalul, că nu se pot antepronunța în legătură cu această situație, dar ar putea fi cerut oricând acest aviz, care se dă în baza unor studii științifice.

Se poate considera că, în acest moment, cele două proiecte sunt într-o competiție, pentru că se aplică principiul „primul venit, primul servit”: dacă mina de grafit se va deschide înainte de a se obține avizul de la UNESCO pentru aria protejată, nu va mai avea nevoie de studii și de avizare, cel puțin în prima fază a exploatării. Însă, dacă zona intră în patrimoniul UNESCO înainte de redeschiderea minei, e aproape sigur că se va cere acest aviz pentru a se începe mineritul.

Este o situație care seamănă periculos de mult cu introducerea ariei protejate de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.

 

Vizualizări: 1,317

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: