Eveniment

Viituri și gospodării în pericol în Gorj: pârâul Primăverii a ieșit din matcă, mai multe zone inundate

Situație critică luni, 6 ianuarie, în municipiul Târgu Jiu, unde pârâul Primăverii a ieșit din matcă, provocând inundații pe strada cu același nume și punând în pericol mai multe gospodării. Informațiile au fost transmise de Oltenia Weather Alert, care avertizează că nivelul apei ar putea crește semnificativ în următoarele ore.

Străzile afectate aparțin Complexului Energetic Oltenia, iar la capitolul întreținere lasă de dorit, așa cum lasă de dorit infrastructura din întreg cartierul. Șanțuri, rețea de apă si canalizare,  rețea de gaze, totul este blocat, pentru că acționariatul companiei refuză să cedeze străzile si rețelele, municipalității.

Probleme au fost semnalate și în alte zone: Lacul Pandurașu a ieșit din matcă; Râul Amaradia și-a triplat debitul, fiind încadrat momentan la pericol slab; În comuna Bălești, câteva curți au fost inundate ușor.

Specialiștii indică drept principale cauze topirea accelerată a zăpezii și cantitățile mari de precipitații. În municipiul Târgu Jiu s-au înregistrat 67,6 litri/mp în intervalul 3–6 ianuarie, iar prognoza anunță încă 25–40 litri/mp în perioada următoare, la care se adaugă topirea celor aproximativ 3 centimetri de zăpadă rămași.

Deși, momentan, nivelul apei este relativ staționar, tendința este de creștere, în special pe parcursul nopții și în cursul zilei de mâine. Reprezentanții Oltenia Weather Alert avertizează că o nouă creștere a debitelor este garantată dacă nu se intervine din timp.

Locuitorii din zonele afectate sau cu risc sunt sfătuiți să ia urgent măsuri de autoprotecție:

- să asigure beciurile cu saci de nisip
- să mute bunurile din curți către zone mai înalte
- să protejeze intrările joase ale locuințelor cu saci de nisip și materiale textile groase pentru absorbția apei

Autoritățile și populația sunt îndemnate să rămână vigilente și să aplice măsurile preventive din această seară, pentru a limita pagubele în cazul agravării situației hidrologice.
 
 
 

Vizualizări: 1,456

Alte articole din Eveniment:

Citește și: