Eveniment

Vâlcea: Accident cu patru victime

Pompierii militari, paramedicii și membrii echipei de descarcerare din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01.30, pentru salvarea a patru persoane, victime ale unui accident rutier.

Accidentul s-a produs în Râmnicu Vâlcea, pe DN 7 (Calea Bucuresti), între un autoturism și un autocamion.

 
La accident au fost trimise o ambulanță SMURD și trei ale SAJ, precum și o autospecială cu modul de descarcerare ușoară.

 
La fața locului a fost identificată o persoană încarcerată, aflată în stop cardiac, într-unul dintre vehiculele implicate.

Aceasta era inconștientă și a fost extrasă de către echipajul de Descarcerare și predată echipajului SAJ.

 

S-au efectuat manevre de resuscitare, care din fericire au avut rezultat, persoana rănită fiind stabilizată.

Alte două victime blocate în partea din spate a masinii au fost scoase din autoturism.

Persoanele în cauză au fost evaluate si monitorizate de către echipajele de interventie, persoana descarcerată care prezenta cele mai multe traumatisme grave fiind transportată la UPU Vâlcea pentru îngrijiri și investigații.

 

Vizualizări: 1,272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: