Eveniment

Unul cu ranga, altul cu securea

Un bărbat din Glogova va fi nevoit să stea două luni departe de casă, din cauza unui ordin de protecție emis de Judecătoria Motru, la cererea fratelui său.

Culmea, conflictul a pornit chiar de la frate, care, beat fiind, și-a înjurat părinții și a pus mâna pe o rangă.

Iată cum a relatat situația fratele evacuat din casă: “Pârâtul declară: În data de 31 martie 2024, era duminica, mă aflam la domiciliul meu din Comuna Glogova, sat Cleșnești, iar pe la orele 3.30-04.00 după amiaza, a venit acasă fratele meu în stare de ebrietate. Precizez că locuiesc împreună cu fratele meu și părinții noștri. Fratele meu, fiind în stare de beție, a început să îi adreseze mamei noastre cuvinte injurioase, iar mie mi-a fost ciudă și am intervenit, am început să ne certăm. Fratele meu a luat o rangă și s-a îndreptat spre mine, eu m-am îndepărtat și m-am îndreptat spre locul unde aveam o secure și m-am întors spre fratele meu cu securea.Acesta fiind în stare de beție, când l-am împins, a căzut și așa s-a terminat conflictul. Când s-a ridicat de jos ne-am mai cercat și cam după 15 minute l-am auzit că sună la 112. Când a venit poliția, ne-a găsit pe amândoi acasă”.

Faptul că s-a îndepărtat, a luat securea, dar apoi s-a întors către frate a făcut judecătorul să aprecieze că nu a fost doar un gest de apărare, ci și unul de atac.

Familia este una cu probleme, părinții celor doi fiind nevăzători, de ei având grijă fata lor.

Vizualizări: 693

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: