Ultima oră
“Unitățile de învățământ din Târgu Jiu prind contur!”

Elevii din Târgu Jiu vor beneficia de baze sportive complet modernizate la Liceul cu Program Sportiv și la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, unde lucrările de reabilitare au început deja. Primarul Marcel Romanescu a precizat că terenurile vor putea fi folosite de tineri chiar și în timpul vacanțelor școlare, prin acorduri stabilite cu conducerile unităților de învățământ, investițiile desfășurându-se în paralel cu finalizarea altor proiecte majore de modernizare a școlilor din oraș prin PNRR.
“Unitățile de învățământ de pe raza Municipiului Târgu Jiu deja, prind contur, proiectele pe care le-am demarat prin PNRR se finalizează, în această perioadă, unele dintre ele sunt deja finalizate, și, așa cum le-am promis elevilor, profesorilor, dar și directorilor unităților de învățământ, în această perioadă, intrăm pe reabilitarea bazelor sportive. Zilele acestea, se lucrează la baza sportivă de la Liceul cu Program Sportiv, de la Școala Constantin Brâncuși, urmează și celelalte baze de la unitățile de învățământ pe care le-am reabilitat și, așa cum am procedat și în anii trecuți, după finalizarea lucrărilor la unitățile de învățământ, la clădirile de bază unde se desfășoară activitatea educațională, și bazele sportive vor putea căpăta o altă imagine. O altă imagine, pe de altă parte, o altă utilitate pentru elevii care, astăzi, își doresc să folosească acele baze sportive la orele de sport, în pauzele de recreere, dar și în vacanțele de vară, atunci când bazele sportive vor fi deschise pentru toți elevii pe baza unui acord între școală și cel care folosește acea bază sportivă”, a transmis Marcel Romanescu, în presa locală.
Vizualizări: 168
